Uncategorized

Pseudo-arta și cum o putem evita prin credință

Fair-or-Fake-640x250

În această postare mă voi referi prin termenul de artă la orice formă de artă: de la literatură, artă plastică, până la muzică, poate mai puțin totuși la cea din urmă. Simt nevoia de a scrie această postare pentru că recent am devenit tot mai constrânși de o formă sobră și nedefinită, pe care mulți dintre noi sunt tentați să o trăiască și să o recunoască drept ”artă”.

  Am putea începe prin a analiza partea de literatură, mai exact atitudinea persoanelor privind literatura în zilele noastre. Desigur, există și pseudo-literatură, dar abordarea persoanelor care aleg să citească este mai importantă pentru noi acum. Am auzit destul de multe persoane care susțin că generația actuală de tineri nu citește destul de mult sau deloc. Merită o contrazicere această afirmație. Generația actuală citește destul de mult, problema este că nu știu cum să citească sau ce să citească. Ambele cazuri au o gravitate la fel de mare, pentru că nu e atât de important să citești, pe cât e să înțelegi ce citești. Unii ar crede că nu putem pune în discuție credința pentru a așeza mai clar principiile în acest caz, dar aceia pot afla acum că aceasta e un instrument important în limpezirea minților confuze. Iată, arta, literatura este abordată greșit de către mulți tineri. Ne mănâncă tendințele New Age. Nu mai citim pentru a înțelege, pentru a ne îmbogăți spre a împărtăși. Găsim literatura și cititul drept o acțiune de eliberare a frustrării, a neînțelegerii, a vidului existențial. ”Și tu citești? Ah, îmi place de tine, suferi și tu ca și mine…”. Adăugați în imaginea pe care v-am creat-o încă o cană de cafea și o țigară și veți crea imaginea completă a tinerilor(sau adulților) pierduți din zilele noastre. Am ajuns să creăm un stil de viață, o excreție a suferinței sau un grup de compasiune reciprocă pentru suferință. Generația tumblr. Dar nu cumva să credeți că acesta este cazul doar adolescenților din zilele noastre, acest trend dăinuiește de câteva decenii și poate va mai dăinui, pentru că oamenii încă nu și-au găsit chemarea. Unui om care nu a îmbrățișat credința încă îi este imposibil să își găsească chemarea. Ce motiv mai are un om pierdut pentru a mai trăi? Orice om fără de credință își vede viața drept un chin, ce rost mai are dacă tot piere?

La acest moment din postare aș dori să îl citez pe Petre Țuțea, pentru a vă oferi o mai bună înțelegere a ce am vrut să împărtășesc cu voi: ,,Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se îndreaptă către nicăieri.”

E cazul să dăm frâu liber postării și să continuăm cu un alt tip de artă, arta plastică. Iar spre surprinderea dumneavoastră, nu multe se schimbă. În Europa au existat două tipuri de artă: arta pură, sau cel puțin pură într-un procentaj considerabil și pseudo-arta. Din nou, vom aborda și condițiile ființei umane, căci e imposibil să nu abordezi ființa umană în orice context, mai ales dat faptul că arta e o creație a unei ființe.

Arta pură sau aproape pură este cel mai greu de realizat, iar nu știu câtă artă pură are Europa. Tipul acesta de artă este cel ce izvorăște din chemare, o chemare la frumosul ancestral.
Pe de altă parte, pseudo-arta izvorăște tot timpul din suferința pe care o trăiește ființa umană aflată în neînțelegere. Nu trebuie să aveți impresia că pseudo-arta nu arată frumos, că sunt niște tablouri necunoscute, aruncate în podul unor muzee, tablouri pe care puțini le-ar recunoaște, căci există opere de artă populare care au fost realizate în astfel de contexte, de durere a sufletului. Această excepție dispare totuși, căci putem observa că în zilele noastre această necunoaștere impune bariere și artei. Acei presupuși artiști s-au îndreptat spre ceva nou de la impresionism încoace, spre modernism. Sufletul nu își mai dorește să reproducă frumusețea care îl înconjoară, nu mai pictează corpul în uman în frumusețea lui deplină, ci își dorește să îl urâțească, să arunce cu lichide, să combine culori spre a crea o nouă mocirlă, ca mai apoi să umple pânza cu culori care să îi reproducă durerea sufletească. Așa s-a transformat arta de-a lungul timpului din artă în pseudo-artă, dar nu este arta cea care trebuie remediată, ci sunt oamenii care trebuie vindecați de boala sufletească.

Acum că am prezentat două dintre cazuri, nu mai e mult de spus despre cel de-al treilea caz al artei, muzica. Poate că oamenii ar fi mai îndreptățiți să recunoască faptul că nu mai ascultăm muzică adevărată, decât că nu mai citim. Probabil că muzica este cazul artei care a avut de suferit cele mai multe schimbări în timp. Între muzica cultă și muzica actuală nu mai există foarte multe legături, singura fiind notele muzicale, care face muzica să fie de fapt, muzică. Nu voi încerca să abordez acest subiect pe larg pentru că îmi e imposibil să fac asta în câteva rânduri și aș reuși astfel să abordez doar câteva aspecte ale acestui caz. Tot ce vreau să zic deocamdată e că oamenii nu mai încearcă destul. Nu ne mai dedicăm destul, nu e nevoie să fim activi pe de-a-ntregul, ne mulțumim cu mai puțin. Ne mulțumim cu puținul care ne aduce satisfacție pământeană, ca să o numim așa. Nu se mai promovează muzica complexă care creează trăiri, pentru că nu mai cunoaștem trăirile adevărate, ne mulțumim cu puținul și ne limităm pe noi la puțin, tocmai noi care suntem multul care are nevoie de îngrijirea noastră.
Sper ca postarea mea să aducă o dâră cât de mică de lumină în sufletul celor care o citesc, dacă nu o deșteptare. Am încercat să mă axez mai mult pe efectul credinței asupra ființei umane sau mai de grabă pe efectele necredinței asupra ființei umane care creează sau încearcă să se imerseze în creație fără o bază sănătoasă de credință. Acțiunea mea de a oferi puține repere istorice a fost voluntară, deoarece nu am găsit de cuviință că ar fi cazul să dăm exemple care ar putea fi greșit alese, deoarece ființa umană e atât de complexă și deși credem că știm artiștii trecutului sau prezentului, e foarte posibil să ne înșelăm, astfel sper că puteți primi ce am încercat să împărtășesc fără exemple foarte clare, pentru a le putea asimila intru sine, nu referitor la exemple.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s