“Te întorci în orașul dezgustului modernist, unde sluțenia caselor noi nu e poleită decât de calitatea geamurilor mari, de cristal. Câțiva metri pătrați din geamurile acestea, câteva sute de metri pătrați ar salva picturile exterioare ale bisericuțelor noastre. Dar n-am mai avut cristal și pentru ele. Si vă gândiți, oare, în noiembrie, când bate vantul, cu ploaia de miazănoapte, vă gândiți voi, așa cum stați îndărătul geamurilor voastre de cristal, la mesele voastre de bridge, vă gândiți că moare câte un sfânt pe pereții bisericuțelor din Bucovina? Dacă ar exista un Savonarola al artei, ar arunca cu pietre în geamurile voastre de cristal! În fiecare toamnă moare câte un sfânt. Nu, nu e simpla nepăsare și nepricepere. Privim mânăstirile și nu mai înțelegem că acolo e duh al istoriei, sete de putere. Privim și nu creștem, nu îndrăznim. Iar sfinții ne mor pe pereți și în suflete, pentru că nu îndrăznim.”
Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc